Nu mai e mult și se împlinește anul de când normalitatea vieților noastre a căpătat altă formă, odată cu apariția virusului COVID-19 și a tot ceea ce a adus cu sine. Dacă în primăvară credeam că e ceva temporar ce o să treacă în câteva săptămâni, cel mult o lună, uite că am ajuns aproape în ultima lună a anului și tot în pandemie suntem.
Cu siguranță tuturor ni s-a schimbat viața, ni s-au dat planuri peste cap, unii poate au pierdut afaceri, alții au câștigat mai mult decât înainte, unii și-au pierdut job-ul, alții l-au schimbat, majoritatea am anulat planurile de vacanță și visurile făcute pentru minunatul an 2020…
Unii s-au îmbolnăvit, alții au rămas imuni, unii mai puțin norocoși poate chiar nu mai sunt printre noi; oricum ar fi, anul asta ne-a pus pe toți în situații neașteptate și ne-a testat la maxim răbdarea, nervii, tăria de caracter, ne-a provocat constant să găsim noi și noi resurse să ne adaptăm și să rezistăm la tot ce venea din exterior și nu puteam controla nicicum.
Dacă ar fi să atribui o caracteristică principală anului ăsta, aș numi anul 2020 – anul răbdării si testării, sub orice formă și în orice aspect. E anul în care totul s-a dilatat, s-a făcut timp și spațiu, s-a pus pauză nesolicitată în ritmul alert și haotic al vieților noastre, s-au pus limite și blocaje, mai mult sau mai puțin logice sau gândite… În ansamblu, am fost toți puși în situații neîntâlnite și ni s-au testat capacitatea de a înțelege, de accepta, de a ne adapta, de a ne reinventa.
Cu siguranță, toate aceste schimbări au venit cu avantaje și dezavatanje, atât cât poate fiecare să perceapă pe moment.. ceea ce au adus cu siguranță au fost provocări, multă solicitare psihică, fizică și frustrări cât încape..lipsa posibilității de control asupra a ce însemna normalitatea în viața noastră este clar generatoare de frustrări pentru majoritatea dintre noi.
Dacă un adult e înzestrat cu capacitatea să discearnă, să accepte, să aibă răbdare și să înțeleagă ce trebuie să facă pentru a se adapta în noi situații, în cazul copiilor lucrurile stau altfel.
În modul lor simplu de a vedea lucrurile, totul se rezumă la libertatea de a se juca, de a socializa, de a se exprimă în voie, de a face lucrurile care îi fac fericiți.
Eh, dar ce te faci când vine o pandemie și le schimbă mersul firesc al vieții lor? Ce să facă atunci când drepturile de baza, ca intalnirea cu prietenii sau o plimbare în parc devin lucruri interzise ? Sau când zâmbetul si expresia fetei le sunt ascunse de o masca trasă pe față ?
Dacă în primăvară vacanța suplimentară a venit ca un motiv de bucurie de scurt timp, dupa putina vreme, bucuria s-a înlocuit cu dor de școală/grădiniță, cu dorul de colegi și profesori, cu dorul de socializare, de libertate in activitati.
Încet încet, normalitatea unei generații se conturează prin nelipsita mască de protecție, prin imposibilitatea de a descifra emoții și expresii faciale, prin neputința de a socializa și de a lucra/a se juca în grupuri. În schimb, toate s-au înlocuit cu tehnologie din ce în ce mai adaptată. Dacă anul trecut pe vremea asta nici nu știam ce e aplicația Zoom, acum sunt prea puțini cei care nu o folosesc… pentru orele la școală online, pentru sesiuni de sport online, pentru ateliere, opere de teatru, concerte și orice nu ți-ai fi putut închipui vreodată că s-ar putea face online.
Slavă Domnului trăim în era tehnologiei și suntem norocoși că putem să ne continuăm mare parte din activități și în lumea digitală, dar cu ce riscuri? De parcă nu ar fi fost destul timpul petrecut de copiii noștri în fața ecranelor, acum asta devine parte din necesitatea fiecărei zi din viața lor…deja programul unui școlar presupune cel puțin 4 ore de cursuri în fața ecranelor de telefon/ tabletă/ laptop + alte câteva ore pentru teme/ activități diverse, timp de 5 zile pe săptămână.
La adolescenți deja situația este dramatică, aceștia sunt nevoiți să își petreacă 6 ore din zi în fața ecranelor, în timpul cursurilor online.
Orele de sport și activitățile extrașcolare sunt aproape inexistente sau se desfășoară tot online, socializarea cu prietenii se face tot în fața ecranului…deja dependența de ecrane cu care majoritatea populației se confrunta până anul acesta a luat cu totul alte proporții impuse cumva de situația actuală.
Dacă unui adult îi este greu să se tempereze și să se adapteze la condiții care îi impun o altă normalitate decât cea pe care o știa, unui copil îi este aproape imposibil să accepte atâtea limitări fără dezaprobare… la asta se adaugă și restricțiile de a se juca și de a socializa cu alți copii… pe bună dreptate să își “îmbogățească” comportamentul cu momente de revoltă, furie, neliniște, anxietate și poate chiar depresie.
Atunci când un copil este privat de ceea ce îi întreține lumea copilăriei și când mai are ca varianta refugiul în lumea ecranelor (jocuri/ tv/ socializare online), acesta uită încet încet să trăiască, nu-și mai dorește socializarea sub altă formă, devine din ce în ce mai retras, mai închis în sine, găsește satisfacție doar în lumea digitală, refuză să mai facă mișcare fizică, refuză jocul fizic în detrimentul celui online… pe scurt, începe să își reprime trăirile, emoțiile și dorințele naturale de copil și se dezumanizează, si se separa usor de lumea fizică.
Cu absolut orice părinte cu care am discutat anul acesta, de fiecare dată am auzit aceleași variante : copiii refugiați în ecrane, majoritatea închiși în case, separați de rude și prieteni, majoritatea parintilor nu mai știu cu ce să le umple programul copiilor, nu mai găsesc variante să le diversifice activitățile, majoritatea sunt epuizați și cu nervii la pământ și pe bună dreptate..
Până nu demult, fetița mea mai găsea motive să absenteze de la orele săptămânale de atletism, dar de când cu pandemia, tocmai ea insistă să nu rateze nici o oră pentru că are prilejul să se întâlnească cu alți copii într-un cadru mai restrâns unde poate să facă mișcare și să socializeze.
Cred că libertatea de mișcare și socializare construiesc baza unui copil sănătos, dacă aveți posibilitatea și ocazia să permiteți copilului să urmeze activități de acest gen, chiar și în această perioada, o să vedeți cu siguranță o diferența evidență în comportamentul acestuia. De fiecare dată copilul va veni energizat, cu voie bună și cu poftă de viață și de mâncare :))) Și ce alte semne de copil sănătos ar putea primi un părinte ?
Da, este un an greu, cel care urmează să se încheie, este atipic, greu de acceptat și incomod, atât pentru noi cât și pentru copiii noștri… este anul în care noi, adulții, suntem eroi prin eforturile de a găsi soluții în timp record, pe toate planurile (personal, familial, profesional, etc), prin curajul și răbdarea pe care ni le căutăm până în adâncul sufletului, zi de zi, că să putem rezista…
….și totuși, stau și mă gândesc, nu cumva adevărații eroi sunt copilașii noștri ce ne privesc pe noi, părinții, zi de zi, spre aprobare? Omuleții ăștia cu doar câțiva ani de viață, incapabili să discearnă prea multe, care sunt forțați să își ascundă chipurile în spatele măștilor de protecție… Ei, cărora li se impune limitarea socializării fizice și libertatea de a se juca în grup.. ei, care sunt forțați să comunice predominant prin ecrane și condiționați să se bucure de extra activități doar prin tehnologie sau chiar deloc…ei, pe care abia îi auzim ce vorbesc când sunt obligați să poarte masca de protecție de teamă virusului…ei, pe umerii cărora adăugăm zi de zi, cuvinte ca : “trebuie”, “nu e voie”, “nu se poate”….da, sunt ei, copiii noștri, micii noștri eroi, care sunt forțați să iasă din lumea lor simplă, cu joacă și bună dispoziție, ca să se plieze pe realități limitative și condiții impuse de tot ceea ce îi înconjoară…
Așa că pentru ei, micii noștri eroi, haideți să găsim mereu rezerve de bună înțelegere, de răbdare și acceptare, să căutăm mereu idei care să le aducă bună energie și zâmbetul pe față.
Noi am încercat să ne diversificăm programul prin activități pretrecute în familie dar și în compania celor mai apropiați prieteni (atunci când s-a putut), prin petreceri în pijama, seri de cinema acasă (cu popcorn și tot tacâmul :)) ), ateliere de gătit din care au luat naștere niște brioșe delicioase, plimbări pe deal cu câinele și pisicile, joaca de-a restaurantul/pensiunea, citit, lego, pictură, mimă, scenete de teatru, yoga, plantat de flori. Și pot să spun că ne-am distrat și noi adulții la fel de mult ca și ea. Până la urmă pandemia a venit și cu multe părți bune, ne-am adus aminte cât de fain e să inventăm jocuri și cât de fain e să te joci în familie.
Pentru voi cum se simte pandemia? Dar pentru copiii voștri? Ce soluții gășiți să va păstrați zilele predominant cu bună energie și nopțile cu liniște în casă și în suflete ?
Sharing is caring, dragilor, asa ca vă aștept cu idei si propuneri de petrecere a timpului in familie, cu copiii, in vremuri cel putin ”provocatoare”.
Pe curând,
Simo